Titlul postării nu e un strigăt neajutorat ci astăzi interpretez altfel lucrurile. Când vine vorba de subiectul "slăbire" şi tot ce ţine de acest aspect.. hmm zâmbesc, dar privind spre trecut ştiu că lucrurile stăteau altfel pe atunci. De ce am ales să vorbesc despre asta? Fiindcă ştiu că e un subiect controversat pentru multe dintre noi şi vroiam să vă fac cunoscută experienţa mea.
Ca să lămurim lucrurile de la început nu am scris postarea asta că sunt eu o expertă în sfaturi despre "cum să slăbeşti" sau că vreau să fac o revoluţie în societate ci ca să mai aprind un beculeţ, două asa printre noi.
Eu dintotdeauna am fost o persoană mai "pufoasă" şi consideram că acest lucru nu mai poate fi schimbat, iar cei din jur profitau pentru a face glume proaste sau pentru a-mi reaminti că " vai ce grasă eşti". Ideea e că prin liceu am început să conştientizez faptul că da am nevoie de o schimbare la aspectul meu fizic şi am făcut unele eforturi - rezultatele au apărut, dar în facultate "problema" a revenit şi atitudinea mea nu era schimbată. Şi normal că o să vă întrebaţi cum am reuşit să slăbesc sau de ce astăzi eu sunt cât de cât mulţumită de cum sunt? Nu vreau să o dau pe chestiuni psihologice, dar problema la mine era că eu nu mă plăceam pe mine şi mai aveam pretenţia ca cei din jur să o facă. Pur şi simplu evitam oglinzile, mă îngropam în haine largi şi da mâncarea era refugiul meu. Consideram că "problema" mea nu îşi va afla niciodată rezolvare şi eram fixată pe acest motiv. Dar, cum toate lucrurile bune vin când nu te aştepţi, după primii 4 ani de facultate petrecuţi la Cluj mi-am dat seama că prima facultate nu e ce îmi doream aşa că am optat ulterior pentru facultatea de Psihologie. Ştiam că o să îmi placă mai mult şi aşa au apărut schimbările pe toate planurile.Nu vreau să zic aici că dacă am ales acest profil, dintr-o dată kilogramele au dispărut ci o dată cu această schimbare au apărut şi altele.Sţiam că era momentul să pun piciorul în prag şi să fac ceva şi am zis să aplic pe toate planurile până nu e prea târziu. Kilogramele se tot adunau şi ştiam că dacă nu acţionez acuma probabil mai târziu nu voi mai putea face nimic.
Draga de mine a fost până la ora actuală un cobai foarte ascultător pentru toate medicamentele de slăbit, ceaiuri, etc şi le-am încercate pe toate şi nu zic că nu au dat rezultate, dar problema era că o dată ce renunţi la tratament kilogramele încep să apară înapoi şi surpriză... erau dublate. Nana era iarăşi "pufoasă" şi totodată devenisem pesimistă ( am ales varianta mai frumoasă a atitudinii mele) şi iarăşi acelaşi gând obsedant că eu nu voi putea să scap. Am experimentat şi cure de slăbire de la cele mai drastice la câteva uşoare, normal alternate cu zile de înfometare. Da am consultat şi medicul nutriţionist; spor făceam şi nu prea pentru că sincer nu prea mă pasionează pe mine exerciţiile fizice solicitante, dar totuşi nu exista nicio satisfacţie în treaba asta. Dar, treptat am început să mă accept aşa cum sunt şi să mă motivez altfel. Mai presus de toate trebuie să îţi găseşti motivaţia de a începe ceva nou sau de a face o schimbare. Dacă tu nu reuşeşti să te mobilizezi, crede-mă că nimeni nu va putea. Eu am reuşit să fac ceva doar pentru mine şi am ştiut că nu am nevoie de ajutorul nimănui ci să conştientizez singură că sunt capabilă să o duc până la capăt. O să ziceţi că acestea sunt doar poveşti şi că da ai nevoie să acţionezi fizic cu sport şi dietă, dar cum râmâne cu partea psihică? Păi da eu degeaba leşin la sală şi mânânc o roşie pe zi când tot ce văd în oglindă oricum nu mă mulţumeşte şi nici nu consider că se va vedea o schimbare vreodată.
Lucrurile trebuiesc privite şi din altă perspectivă : să începi să te iubeşti şi să te placi aşa ( nu într-o formă narcisistă) cum eşti şi să vrei să faci o schimbare. Nu zic că poate funcţionează la toată lumea, dar la mine a dat rezultate : am reuşit să fiu mai atentă la ce mănânc, ce beau şi ca să nu zică lumea că stau degeaba am ales ca sport să mă dansez zilnic cât pot şi eu ca să mai ardem nişte calorii, nu?
Chiar dacă societatea ne prezintă modele de urmat 90-60-90 şi noi fetele mai "pufoase" cred că avem un loc pe aici. Nu militez nici pentru înfomentare, dar nici pentru obezitate. Ce vreau să subliniez e faptul că privind în urmă la povestea mea au existat unele greşeli pe care le făceam constant : ascultam mereu părerea celorlalţi, nu eram împăcată cu mine şi consideram că trebuie să slăbesc pentru alţi! Deci.. NU!! Dacă vrei să slăbeşti sau orice schimbare ce ţine de aspectul tău şi nu numai fă-o pentru tine şi nu pentru ceilalţi sau că aşa e la trebuie sau aşa zice la televizor, în reviste, pe mediul online, etc. De aici nu o sa ajungi nicăieri şi da mă repet : trebuie să te accepţi şi să vezi schimbarea în tine. Astăzi eu sunt mulţumită cât de cât de mine şi am o atitudine pozitivă în ce priveşte lupta cu kilogramele şi ştiu că niciodată nu o să fiu o slabă perfectă, dar nici nu mai mă impresionează prejudecăţile celorlalţi. O să spuneţi că e imposibil să fi aşa de indiferent sau că nu e benefic, dar sincer tot ce contează sunt eu. Dacă eu mă plac aşa cum sunt e primul pas spre vindecare ( vorba aia). Normal că nu poţi să placi tuturor, dar asta nu trebuie să te împiedice în realizarea dorinţelor tale. Nana nu mai e azi "pufoasă" ci e mai încrezătoare în propriile forţe şi ştie că poate mai mult.
Ca şi o încheiere nu voi face morala zilei ci vreau să vă spun fetelor că nu e simplu să slăbeşti şi da necesită timp, răbdare şi multă voinţă, dar trebuie să "simţi" că vrei să faci asta. Poate multă lume nu o să înţeleagă ce am vrut să spun cu toată povestea asta sau o să interpreteze totul ca o plângere de milă. Nu spun că dacă faceţi aşa o să slăbiţi de numa, doar că vroiam să abordez şi altfel situaţia asta. Multe persoane sunt setate doar pe kilogramele alea în plus în loc să gândească puţin.. da stai eu de ce vreau să slăbesc? Unde e problema? Ce nu îmi place? Normal că sunt o multitudine de întrebări fără răspuns, dar ştiu că strigătul de disperare " S.O.S - Vreau să slăbesc" e acuma o glumă proastă pentru mine. M-am lămurit. O să vă întrebaţi poate dacă atitudinea mea e cea mai corectă în ce priveşte acest subiect.. păi sincer nu mai le acord atenţie la cei din jur când se leagă de greutatea mea şi ca să slăbesc am propriile mele planuri. Nu vreau să credeţi că mă pun acuma model de urmat ci să vă schimb puţin atitudinea. Lumea din jur mereu o sa aibă ceva de comentat la adresa voastră şi atunci cel mai important e modul în care interpretaţi lucrurile. O dată cu timpul eu mi-am schimbat şi stilul de viaţă, prietenii, vestimentaţia şi multe alte gusturi. Nu mai fac multe lucruri din trecut şi greşelile nu le mai repet. Treaba asta cu slăbitul mereu va fi un subiect tabu şi poate fi întors pe toate părţile fără să se găsească cu adevărat un scop anume.
Vrei să slăbeşti? Fă-o pentru tine!
Cu mult drag, Nana.
